Lista lui Schindler

Lista lui Schindler

( cronica)

Image

Apărut în anul 1993, Lista lui Schindler evocă povestea industrialistului Oskar Schindler care ajunge să salveze viața a 1,100 de evreii angajându-i în fabrica sa. Filmul este bazat pe cartea Schindler’s Ark scrisă de romanicerul american Thomas Keneally.  Pelicula a înregistrat un real succes câștigând șapte premii Oscar printre care Cel mai bun film , Cel mai bun regizor și Cea mai bună coloană sonoră. Deasemenea filmul mai are în palmarez 7 premii BAFTA și 3 Globuri de Aur. Este considerat de critici drept unul dintre cele mai bune filme făcute vreodată și pe bune drepate aș zice eu.

Ar fi trebuit să văd pentru prima dată filmul când eram în liceu dar nu a fost să fie și am considerat că trebuie să fiu mai matură din punct de vedere mental ca să îl pot înțelege așa cum trebuie și zău că a meritat. Acum când l-am revăzut pot spune cu mâna pe inimă că m-a cuprins și m-a atras în povestea sa exact cum face o carte bună. Măiestria regizorului Steven Spielberg de a spune o poveste, jocul actorilor toate au contribuit la această operă a cinemtografiei mondiale.

Liam Neeson, Ben Kingsley, Ralph Fiennes toți intră convingător în pielea personajelor pe care le interpretează încât ai putea să juri că sunt rupți direct din istorie și aduși acolo în studio pentru își spune povestea.

Probabil că ceea ce leagă totul și face ca acest film să fie unul demn de Oscar este faptul că a fost filmat alb negru conferindu-i o aură de documentar istoric și astfel de credibilitate și seriozitate. Subiectul holocaustului nu ar fi fost la fel de bine redat dacă ar fi fost în culori. Spielberg a ales totuși să dea culoare într-un mod simbolic haina unei fetițe evreice și lumânările care deschid filmul.

De ce haina fetiței?

Aceasta alegere a fost făcută de Spielberg bazându-se pe amintirile lui Zelig Burkhut, un supraviețuitor al lagărului de la Plaszow care își amintea de o fată care avea nu mai mult de 4 ani ce purta o haină roz și care a fost împușcată de un ofițer SS chiar în fața lui.

Cât despre lumânări acestea sunt văzute la începutul peliculei într-o ceremonie de Shabbat care premeditează masacrul ce avea să se abată asupra evreilor. Acestea se sting făcând trecerea către alb negru cu fumul lăsat în urmă de ele. Fumul reprezintă și este asociat de a lungul filmului cu arderea cadavrelor la Auschwitz.  Numai la sfârșit flacăra lumânărilor își recapătă căldura când Schindler îi lasă pe evreii din fabrica lui să sărbătorească Shabbatul.

Una peste alta merită văzut. E un film care o data văzut rămâne cu tine pentru toată viața, te marchează și îți ridică întrebări.

E exemplul cel mai bun cum un industrialist care la început e interesat doar de profitul propriu ajunge să salveze și să dea speranță unor oameni pentru care totul părea pierdut, pentru care drumul părea să se termine la Auschwitz sau în alt lagăr de concentrare.

Văzut și Plăcut.

For the Child I have in me :)

30 Day Disney Princess Challenge

Day #1 Favourite PrincessDay #2 Favourite Prince

Day #3 Favourite Couple

Day #4 Least Favourite Princess

Day #5 Least Favourite Prince

Day #6 Least Favourite Couple

Day #7 Favourite Dress/Outfit

Day #8 Least Favourite Dress/Outfit

Day #9 A Princess Who Inspires You

Day #10 Worst Decision Made by a Princess

Day #11 A Villain You Feel Was Justified in Their Treatment of [the] Princess/Prince

Day #12 A Princess You Would Like to Trade Places With

Day #13 A Princess Whose Life You Would Hate to Have

Day #14 A Princess You Think is a Bad Role Model for Young Girls

Day #15 Favourite Tiara

Day #16 Favourite Song Sung by a Princess (can include duets)

Day #17 Least Favourite Song Sung by a Princess (can include duets)

Day #18 The Princess With Whom You Would Be Best Friends

Day #19 The Princess With Whom You Would Be Frenemies

Day #20 The Princess You Would Openly Hate and Be Enemies With

Day #21 The Princess You Would Dress As for a Halloween/Costume Party

Day #22 List Three Admirable Qualities About the Princess You Named on Day #4

Day #23 A Princess You Feel Didn’t Deserve Her Happy Ending

Day #24 The Happy Ending You Feel Didn’t Make Sense/Was Too Easy

Day #25 Favourite Sidekick

Day #26 Most Interesting Story

Day #27 Best Singing Voice

Day #28 Edge of Your Seat: The Moment You Find Most Exciting (e.g. Prince Philip battling the dragon Maleficent)

Day #29 If You Were a Disney Princess, What Would Your Story Be?

Day #30 What Do You Want to See from the Next Disney Princess?

I solemnly swear to complete this challenge.

Eurovision 2013 sau un concurs mai corupt decât politicienii

Am spus de multe ori că mă las de uitat la Eurovision dar niciodată nu mă ţin de cuvânt. De ce ? Pentru că în naivitatea mea încă mai cred că ceva se va schimba la concursul ăsta. Că cineva undeva se va gândi ori să schimbe cu totul sistemul de vot şi nu numai ori să renunţe la Eurovision cu totul. Dar nu a fost aşa evident!

Anul ăsta a câştigat Danemarca cu o melodie mediocră după umila mea părere. Da te prinde ea dacă o asculţi şi vrei să o fredonezi dar nimic mai mult. Nu te atinge nu te face să tresari să îşi tremure inima de emoţie. Deloc!

Eu aş fi vrut să câştige Islanda. Da, da aţi citit bine! Omul ăla are o voce incredibilă , melodia mi-a ajuns la suflet chiar dacă nu înteleg islandeza.  Şi melodia Moldovei a fost deosebită dar ăsta e Eurovision-ul nu orice festival de musică. Parol! Aici contează geo-politicul nicidecum talentul , melodia şi aşa mai departe.

Şi dacă nu era în deajuns acum a izbucnit şi un scandal. Azerbaijan-ul a pornit o ancheta naţională ca să afle de ce ei nu au acordat nici un punct ( sau doar un punct nu sunt sigura) mamei Rusia. Şi ca un bonus Italia a recunoscut că a umblat la voturi şi că defapt trebuia să primim 12 puncte de la ei.

În fine una peste alta top 5 al meu ar fi cam aşa :

1. Islanda.

2. Azerbaijan.

3.Moldova.

4.Malta.

5. Marea Britanie.

Cam atât.

A, şi m-am întors! Iar. XD

şi câştigătoarea :

Despre ploaie

Ploaia brodează şi ea.
Pe la geamuri , peste frunze printre gene pe pielea ta şi în inima mea.
Suntem mai frumoşi când mirosim a ploaie
Mai tineri când ne atârnă picături de colţul ochilor
Mai îndrăgostiţi când buzele ne sunt ude.
Hai, hai s-ne aşezăm pe o frunză şi să o lăsăm să ne brodeze
Să ne încurce şi să ne desurce
Să ne răsară soare şi să ne apună stele.
Căci aşa e ploaia…brodează şi ea.DSC_0690

Despre al meu oraș – la fel de actual precum Caragiale.

În Galaţi curăţenia se face praf

         Să recunoaştem Galaţiul nu a excelat niciodată la capitolul curăţenie. Probabil ne-ar trebui anii lumină ca să facem o listă cu toate probleme ce ţin de salubritate a urbei de la Dunăre. Ne-am îmbătat toţi cu apă rece atunci când primarul Marius Stan a instalat la intrarea în oraş un semn demn de Hollywood care anunţă călătorii că tocmai vor intra în Noul Galaţi. Visam deja la un oraş european în toată regula cu străzi ca în palmă, coşuri de gunoi la fiecare pas şi oameni civilizaţi cu frică de autorităţile locale. Dar n-a fost să fie. Degeaba ne-am trezit în miez de noapte cu speranţa că vom vedea străzile spălate cu săpun întocmai ca la suedezi; Noul Galaţi e tot vechi şi v-a rămâne aşa.

Totuşi curăţenia nu e chiar absentă în Galaţi. Încercări se tot fac dar fără succes ce-i drept.  E mai ceva ca în bancuri. Unul mătură pe o parte celălalt pune înapoi tot sau o altă variantă la fel de populară unul munceşte trei stau şi supraveghează acţiunea. Că doar deh! Cică nu au voie să facă mai mult. Dar pentru că vrem să fim cât mai corecţi cu putinţă ne-am luat papucii de mers şi am dat o tură prin oraş ca să surprindem forfota şi curăţenia care se făcea de zor şi nu prea în unele cartiere. Ca să fie la toată lumea mai uşor  am făcut şi o mică listă cu ce am reuşit să găsim în mica noastră aventură. Aceasta sună cam aşa :

  • Muncitorul dedicat muncii sale – încerci să treci de el, tuşeşti de câteva ori ca să-i atragi atenţia dar el tot nu te observă şi continuă să –şi facă treaba până când un coleg îi face semn tacticos să facă loc.
  • Muncitorul aflat într-o pauză veşnică – e echipat până în dinţi şi pare foarte convingător dar de fapt nu face altceva decât să stea şi să privească trecătorii toata ziua, fluierând câte-o fată din când în când.
  • Trotuarul cu veleităţi de coş de gunoi – oriunde te-ai întoarce dai de acest specimen ciudat. Atrage gunoiul ca un magnet şi oamenii pur şi simplu nu îi pot rezista.
  • Copiii gropii de gunoi – dacă groapa de gunoi e şi aşa plină de ce să nu improvizăm? Aşa au apărut aceşti copii din flori pe care poţi să îi găseşti în orice clădire abandonată sau pe lângă orice clădire mai ascunsă.  Oamenii le iubesc pentru că sunt foarte la îndemână şi uşor accesibile.

Ar mai fi multe de listat dar ne vom rezuma doar la atât pentru că e de la sine înţeles în ce situaţie se află şi se va mai afla Galaţiul pentru mult timp de acum încolo. Curăţenia e făcută de mântuială şi de ochii curioşilor. Cureţi  o stradă se umple alta.  Oraşul acesta duce în spate povara lui Sisif. Condamnaţi să reluăm curăţenia ori de câte ori e nevoie până ce probabil ne vom plictisi şi vom decide să ne unim cu Brăila. Măcar dacă e să muncim să muncim împreună. Ce! De ce să fie în curtea vecinului frumos şi la noi mărăcini? Să fie la amândoi la fel.

Galaţiul e precum Meşterul Manole tot ce face ziua se surpă noaptea ,oricât am încerca curăţenia asta nu vrea să rămână şi pace. Probabil că ne trebuie şi nouă o Ana ca să ne meargă bine aşa că adresăm o întrebare cât se poate de sinceră tuturor politicienilor gălăţeni şi nu numai: Cine se oferă să fie zidit în numele unei cauze atât de nobile?

P.S Bun venit Aprilie – cea mai capricioasă lună de pe până acum. Shall we make up our minds? Hmm?

welcome april

Iar am abandonat blogul + Editura/manuscris thingy

Fac eu ce fac şi tot abandonez blogul ăsta.

Deşi îmi place să scriu uneori parcă nu mai merge aşa cum trebuie inspiraţia pe blog.

Ba mă iau cu un serial ba cu facultatea sau cu vreun film bun. Orice aş face numai blog nu fac.

Oricum de astăzi o să mă ocup mai mult de blog şi implicit şi de rubrica mea cu compozitori 😀 caci am observat ca sunt persoane care o apreciaza.

 

Also, stiti vreo editura care sa acepte un manuscris in limba engleza ?

Stele

tumblr_mg87vjWfY91qhxvuao1_250tumblr_mg87vjWfY91qhxvuao2_250 tumblr_mg87vjWfY91qhxvuao3_250 tumblr_mg87vjWfY91qhxvuao4_250 tumblr_mg87vjWfY91qhxvuao5_250

Pictează-mi nişte stele pe gene

Vreau s-adorm şi să visez cu ele.

Te rog, dac-ai mai putea , doar dac-ai mai vrea

Mai dă-mi şi câţiva fulgi de nea

Aşa, ca să nu-mi fie noaptea grea.

Şi înainte să adormi , doar înainte să adormi

Să-ţi laşi penelul de culori

Să mă vegheze până-n zori.

Aşa voi ştii că eşti cu mine

Ca să-mi mai pictezi şi mâine.